4 Noiembrie 2020
Parcul Natural Văcărești
Acum 7 ani aveam în fața ochilor această priveliște:
Știam din bănuite și din auzite, că dincolo de digul pe lângă care treceam, de cele mai multe ori în drum spre mare, era un fost baraj pe care și-l dorisera cei aflați la putere înainte de 89.
Până la poză asta îmi închipuiam acolo o mare groapă de gunoi și îmi părea că digul ăla de beton ascunde o mare hidoșenie.
Până când am ajuns la Primul congres, pentru mine, al Societății Române de Apiterapie, care se desfășura în sălile de conferință ale Rin Grand Hotel de la fereastră căruia am și făcut poză asta.
Țin minte că mă uitam la priveliștea asta și regretam că nu am intrat până acum dincolo de dig, și mi-am promis că voi face o vizită în cel mai scurt timp.
– Maamaa…! ce tare arată, parcă e delta!
Pescarul din mine, convertit recent la apicultura visa pur și simplu în față ferestrei, ghicind minunățiile din spețele digului.
N-a fost să fie să mă țin curând de promisiune.
Dar uneori universul, fără să știi, te ajută să-ți îndeplinești visele.
Prin HG nr. 349/2016, în luna mai a anului 2016 se înființează Parcul Natural Văcăreșți a cărui administrare este preluată de Asociația Parcului Natural Văcărești.
În 2018, printr-o fericită aliniere a astrelor, am început să cunosc rând pe rând, echipa Asociației Parcului Natural Văcăreșți și am constatat că m-am îndrăgostit de ei și de tot ce făceau ei acolo.
Astfel s-a putut întâmplă că de la începutul anului 2019, printr-un parteneriat între Asociația Parcului Natural Văcăreșți și Asociația Pentru Protecția Albinelor și Polenizatorilor Sălbatici, înființată în 2018, să pornim crearea unui mic paradis într-un paradis mai mare, Grădina dintre Bălți, în cadrul căreia îngrijim și o stupină, în scopuri educaționale.
Si așa am ajuns sa-mi vad visul cu ochii. Să ajung la albine, cu barca pe ape, în milocul Bucureștiului. Ce poate fi mai frumos de atât?
În acest proiect am beneficiat de o sponsorizare din partea Kaufland România, primită cu sprijinul programului Creștem Grădinescu organizat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România
Pandemia care ne-a lovit la început de an 2020 ne-a împiedicat să continuăm cu evenimentele faine pe care le aveam plănuite, dar de-abia aștept să continuăm să ne vedem acolo.
Acum, mă uit din nou la poza asta, mai scot și câteva imagini din sertarul amintirilor și constat cu mare tristețe starea actuală a parcului, ale cărui ape au secat, rămas fără pază și fără niciun sprijin al autorităților, nu o duce prea bine
Sper să vină vremuri mai bune și pentru parc și pentru albine, păsări și toate celelalte viețuitoare care îl populează.
Dacă vrei să ai un aport ai putea semna și tu petiția de care se face vorbire aici.
Când facebook mi-a trimis azi dimineață amintirea asta, prins cu alte treburi, nu eram foarte sigur că voi scrie ceva, dar tot azi am citit postarea asta a lui Florin și m-am gândit la ea ca la o confirmare că universul lucrează prin oameni.
Sa fie cât mai multe zic. Sa fie rețea!
Marian aici!